duminica seara...un lung sir de aventuri

Te intrebi ce anume poate face un bucurestean (mitìc in unele parti ale tarii) duminica seara in orasul sau. Ei bine, dat fiind faptul ca Bucurestiul este capitala tarii, posibilitatile ar trebui sa fie nelimitate, din pacate nu prea este asa... In general cam toate activitatile in Bucuresti se impart in functie de sezon, in activitati de vara si de iarna. In cele de vara intra desigur fotbalul pe sintetic (un mod destul de barbar de petrecere a timpului in canicula de afara), tenisul, baschetul, in fine sporturile si plimbarile in aer liber (de evitat intervalele orare in care poti praji oua pe asfalt). Activitatile de iarna numai sunt insa chiar atat de variate, oferta este saraca, putand alege intre cele N cafenele de pe cele mai de fite bulevarde (care seamana absolut toate intre ele - parerea mea), un club de biliard, sau in cel mai rau caz, bodega din parc care isi are mereu portile deschise pentru liceenii rataciti.
Cum am intrat deja in luna decembrie (desi afara sunt 20 grade si infloresc merii), stabilesti sa te intalnesti cu colegii la gura de metrou Muncii, si sa dai o mica raita, pentru a gasi un local dragut. Chiar daca de obicei mai intarzii, acum te hotarasti sa ajungi cu 5-10 minute mai devreme sa mai speli rusinea de alta data. Problema apare insa atunci cand unul din colegi incurca magistralele ("puey nu ti-am zis mah sa nu o iei pe aia albastra, ca ajungi la pipera?") si crede ca metroul are legatura directa de la Dristor 1 la Dristor 2. Si stai si astepti in frig, de sunat nu suni ca nu ai credit si dupa cum se spune, speranta moare ultima ("hai ca trebuie sa apara, cat poate sa faca"), nestiind ca omul nostru a ajuns pe la naiba prin Republica, si crede ca e in vreo comuna uitata de vreme de la marginea Bucurestiului. Dupa 30 minute de asteptare, vine si personajul cu pricina, asa ca te poti indrepta agale spre cafenea.
De obicei, discutiile din cafenele sunt din cele mai ciudate, de la idei de imbogatire peste noapte si evenimente cotidiene, pana la planuirea majoratului, a excursiilor din timpul facultatii, a nuntii, sau chiar a intregii vieti. Dupa o discutie super inteligenta de 2 ore, te plictisesti de fumat, si de stat cu ceasca goala de cafea in fata, si decizi sa faci o plimbarica sa vezi si tu minunatele luminite de Craciun din centrul orasului. Zis si facut iei autobuzul si nimeresti in mijlocul unei scene hilare... la radio se difuzeaza melodia "Sa o facem lata" a lui Stefan Banica Jr., si din senin, un betivan iesit ca din pamant, se ridica de pe scaun, si incepe sa tipe sa o opreasca pe Andreea Marin ca lui nu ii place cum canta (bravo mah.. pe cine mai confunzi? pe Consuelo cu Adi Mutu sau pe Bahmuteanca cu Prigoana?) ... daca mai dura putin melodia, cred ca "distinsul" pasager urma sa-si faca singur dreptate cu unul din ciocanelele de incendiu din autobuz... Starea de spirit ti se imbunatateste, dar dupa 30 de minute in care masina se umple de oameni ca pe timpul mineriadei, cedezi nervos, incepi sa te impingi in lume ca apucatul, strigand ca tu vrei sa cobori. Scapat de aglomeratie, mintea incepe sa-ti gandeasca din nou limpede, si incepi sa realizezi ce este in jurul tau... numai cocalari si pitipoance, 3 casute traditionale din Ardeal, si un zgomot oribil venind dinspre scena amplasata in parcul Unirii, pe care se desfasoara un festival folcloric. Iti alertezi instantaneu gasca, si dai mers in fuga pana ce zgomotul ramane in urma. Ajungi intr-un final la Universitate, si vezi si tu bradul si luminitele magnifice alu' Oprescu. Stai 15 minute pe o banca, te zgaiesti la ele (macar sa merite tot drumul facut pana in centru), incerci sa faci cateva poze (dar realizezi ca telefonul tau are un jaf de camera VGA), ingheti acolo cu stoicism (de.. pentru atmosfera de Craciun), si cand frigul devine insuportabil, cobori la metrou si te indrepti catre casa. In drum spre casa, te trazneste cel mai groaznic gand, maine o sa fie luni, o sa trebuiasca sa te trezesti din nou la 6:30 si sa o iei de la capat cu rutina "cea de toate zilele".
Ce sa mai.. o duminica pe cinste.. traiasca oraselul nostru, caruia ii "datoram atat de multe" :))

rutina ne omoara

O zi obisnuita in Bucuresti incepe extrem de comun... te scoli dis de dimineata (de.. sa ajungi la scoala la timp), mananci ceva in cea mai mare viteza (asta daca ai timp, desigur), rascolesti dulapul dupa haine, iei primele 3 articole pe care pui mana, te imbraci orbeste, iti bagi ceva caiete in ghiozdan (cartile sunt mult prea grele si nefolositoare cat timp ai un coleg de banca constiincios) un pix, un pachet de servetele (never say never cand vine vorba de nevoile fiziologice zilnice), si iesi repede pe usa, fara sa-i bagi probabil in seama pe ai tai parinti, care, sunt la fel de mahmuri de somn ca si tine. Totul bine si frumos, testul cel mai greu a trecut, restul devine deja un reflex.. iti dai telefonul pe radio, setezi frecventa pe 89 FM.. stiti voi.. Radio ZU, iti infunzi apatic castile in urechi, iti continui drumul spre statia de autobuz, si speri ca dementii sa te incante cu ceva haios si astazi. Desigur, toata aceasta zi obisnuita poate lua o intorsatura foarte urata, daca vezi in departare autobuzul, prima ora ai romana cu maniacul scolii, si esti nevoit sa-ti pui in valoare talentul la alergarea viteza, 300 m obstacole. Iei frumusel autobuzul, te sprijini adormit de unul din geamuri, si astepti ca soferul sa faca treaba pentru care este platit. Ai uitat insa, ca te aflii in cel mai mare oras al Romaniei, Bucurestiul, orasul cocalalilor, al printzeselor de hi5 si al gibonilor de prin cluburi. Asa ca esti blestemat sa astepti, si sa astepti si sa tot astepti, ca semaforul sa te lase si pe tine sa treci odata cu toata turma de masini de pe bulevard... In tot acest timp, in autobuz isi face aparitia cate un cersetor spanzurat cu un carton de gat "Ajutati-ma... vine Craciunul" (stim domne' ca vine Craciunul, ca traim pe aceeasi planeta), sau vreun cocalar matinal, care a iesit sa-si cumpere numarul 26 din celebra revista "Planeta Manelelor", revista pe care nu o gaseste la buticul de dupa colt, ci in centrul orasului... Intr-un final, autobuzul opreste si la statia de langa scoala, cobori cu grija, sa nu dai peste baba ancorata in fata usilor, si iti aprinzi o tigara, scarbit de tot ce ai vazut in autobuz. Mergi agale printre stradute, treci pe langa biserica, te inchini (ca de.. suntem crestin ortodocsi), traversezi, si te rogi sa nu te intalnesti cu vreun cunoscut, sa nu fi nevoit sa-ti scoti casca din ureche doar pentru ca el sa-ti povesteasca cum s-a sculat de dimineata. In sfarsit, treci pragul liceului, dar mai ai de mers inca 3 km prin scoala... fiindca clasa ta e la mama dracului in pod, unde, citez "este frumos si cald", iti arunci ghiozdanul pe banca si speri sa chiuleasca cineva si astazi ca sa ai o banca libera pe care sa-ti lasi geaca... fiindca.. de.. cuierul lipseste.. :))
Concluzia: "Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul".